Despre Devson Transilvania

La data de 11.06.2021 îmi notam în jurnal decizia de a deschide o companie în domeniul IT.
Se împliniseră deja trei luni de când observam nevoile din piață, iar firma la care eram angajat nu mai presta astfel de servicii şi nici nu avea interes pentru această direcţie. După o analiză atentă a pieței, am căutat parteneri, am început un curs în domeniul IT și am înfiinţat compania Devson Transilvania SRL.

Sunt foarte mulțumit de “fiul” meu cel mic, Devson, care crește tot mai frumos de la zi la zi. Mi se pare fantastic că “fiul mai mic m-a ajutat să-mi regăsesc fiul mai mare”. Astfel am dezvoltat o aplicație web pentru albume foto personalizate, prin intermediul căreia oricine îşi poate personaliza un album foto iar apoi îl va primi tipărit. Comandă şi tu un album foto personalizat de nunta, botez, amintiri, absolvire … aici:  www.studio-adidume.ro. Întreaga poveste despre Studio adidume aici: https://studio-adidume.ro/despre/.

Ceva din trecut (perioada 2017-2021)

Am păstrat dorința de a deschide un nou business, de preferat în domeniul IT, încă din 2016-2017, când am încheiat activitățile foto și video de la Studio adidume. Credeam că voi reuși să o fac imediat după aceea, dar nu a fost chiar atât de ușor. Toate ușile mi s-au închis, până în vara anului 2021.
Nu regret nimic, deoarece aveam nevoie să ştiu cum e să fii angajat. Îmi deschisesem studioul în Oradea chiar la sfârșitul primului an de studenție (2010)– “Managementul Afacerilor” la Universitatea Emanuel și nu știam cum e să fii angajat până în 2017!
Cei 4 ani intermediari, în care am lucrat în mai multe domenii – mai întâi în Brașov, apoi în Cluj-Napoca și, în cele din urmă, m-am întors în Oradea, m-au dezvoltat și mi-au consolidat viziunea de antreprenor.

De ce Devson? ​

M-am gândit câteva săptămâni bune la un nume potrivit pentru noua firmă. Mereu îmi revenea în minte povestea „fiului meu” si son = fiu, iar dev = development (dezvoltare IT). Astfel am ajuns la DEVSON.

Povestea fiului meu

Până în 2016, le spuneam mereu persoanelor necunoscute că am un fiu pe care l-am crescut singur și care îmi face multe probleme. Când mă întrebau unde e sau de ce a dispărut mama lui din peisaj, le răspundeam amuzat că este vorba despre afacerea mea – Studio adidume.
Îl consideram fiul meu, pentru că investisem în el tot ce aveam: timp, bani și visuri.

De ce am renunţat la Studio adidume

În toamna anului 2016, am început să simt o repulsie tot mai mare față de domeniul în care activam. Am ajuns să nu mai cred în acel model de business (cu fotografi angajați, cameramani, editori…), fiindcă am realizat că este mai bine ca un fotograf să lucreze pentru el însuși (sau cu soția/familia) decât pentru mine sau altcineva. Numai așa s-ar implica mai mult, ar câștiga mai bine și ar căpăta un renume. Iar eu… nu mai suportam să fac poze, filmări..!!! Astfel, până în 11.06.2017 am terminat de onorat toate contractele încheiate și am vândut întreaga aparatură. Pentru mine era foarte important să îmi placă ceea ce fac, să mă pricep şi să fiu bine plătit.

Din 2017, am mai adăugat: activitatea pe care o prestez să nu mă îndepărteze de Dumnezeu. (pentru ca prin intermediul fostei activităţi am ajuns departe de Dumnezeu între 2012-2016!)

Ce a urmat

Nu ştiam ce va urma (am crezut că voi ajunge rapid în domeniul IT dar anii au trecut şi aproape că mi-am pierdut speranţele!). Aveam o replică în acea perioadă (2016-2017): “Prefer să lucrez pentru 8 milioane (800 de lei) decât să fac ceea ce nu imi place”.  Problema e că nu mi-a plăcut nici ce a urmat :)). Nu mi-a plăcut deloc să fiu angajat! A fost un chin pentru mine – şi pe bani puţini…! (dar nici nu m-aş mai fi întors la ceea ce am lăsat în 2017).

După 4 ani ca angajat, am primit acest dar cu o așa mare bucurie și recunoștință încât l-am numit după povestea "fiului meu"

Devson

În primele zile ale anului 2024, am luat următoarea decizie:
să Îi predau Domnului conducerea acestei afaceri.

El este Stăpânul – eu sunt administratorul. El are partea Lui, eu am responsabilitatea să Îi urmez direcția, să Îi cer voia și să lucrez cu frică de Dumnezeu, nu doar cu viziune de business.

Din acel moment, am observat că lucrurile au început să evolueze cu o viteză neașteptată. Cred că aceasta nu este o întâmplare, ci binecuvântarea și călăuzirea Lui.

Politica cookie

Prin utilizarea serviciilor noastre, acceptați utilizarea modulelor cookie și tehnologiilor similare.